Intervenția voluntară în cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor privind achizițiile publice
Autori: Avocat Daniel Manolache, Avocat Alexandru Mihnea Tănase
Rezumat
Achizițiile publice joacă un rol fundamental în buna funcționare a statului și în dezvoltarea economică. În acest context, contestațiile privind atribuirea contractelor permit corectarea unor potențiale nereguli. Așadar instituția intervenției voluntare capătă o importanță deosebită pentru protejarea intereselor unor terți.
Articolul analizează în profunzime reglementarea actuală a intervenției voluntare în materia achizițiilor publice, tipologia acesteia, practica juridică și jurisprudența recentă, subliniind posibilele direcții de clarificare legislativă și interpretare.
1. Introducere
Achizițiile publice reprezintă un mecanism esențial pentru funcționarea instituțiilor statului și pentru dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și economiei în ansamblu. Prin aceste proceduri, autoritățile contractante selectează furnizori de bunuri, servicii sau lucrări în condiții de transparență, concurență și eficiență. Într-un context economic și legislativ în continuă schimbare, reglementarea achizițiilor publice joacă un rol crucial în prevenirea corupției, în asigurarea utilizării eficiente a resurselor publice și în protejarea intereselor tuturor părților implicate.
Un aspect important al acestui proces este contestația, care oferă operatorilor economici posibilitatea de a semnala eventuale nereguli în atribuirea contractelor. În acest cadru, intervenția voluntară devine un instrument procedural prin care terții pot susține drepturile sau interesele proprii ori pe cele ale altor participanți la procedură. Înțelegerea mecanismelor și implicațiilor sale este esențială pentru o aplicare coerentă și echitabilă a dreptului.
2. Fundamente juridice
Potrivit art. 61 din Codul de procedură civilă, intervenția voluntară poate fi de două tipuri:
- Intervenția principală, atunci când intervenientul revendică, total sau parțial, un drept supus judecății ori strâns legat de obiectul litigiului;
- Intervenția accesorie, când acesta nu revendică un drept propriu, ci susține argumentele uneia dintre părțile implicate.
În materia achizițiilor publice, Legea nr. 101/2016 face referire la această instituție în art. 17 alin. (3), însă fără a preciza clar care dintre cele două forme este permisă. În schimb, termenul de formulare este strict reglementat: 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației sau, în cazul procedurilor nepublicate în SEAP, de la comunicarea contestației.
3. Aplicarea practică – întrebări și nuanțe
O întrebare esențială în doctrină și practică este: Se poate formula atât cerere de intervenție principală, cât și accesorie în această materie?
Răspunsul general al practicienilor este afirmativ în privința intervenției accesorii. În schimb, în ceea ce privește intervenția principală, se conturează o viziune mai restrictivă.
De regulă, cererile de intervenție formulate de persoane care susțin deciziile autorității contractante (în special menținerea statutului de câștigător sau participant) sunt considerate intervenții accesorii. Această abordare este larg acceptată în jurisprudență. Pe de altă parte, în cazurile în care intervenientul solicită și excluderea ori depunctarea altor competitori, discuția se mută asupra admisibilității unei intervenții principale.
4. Jurisprudență și interpretări extinse
Există hotărâri relevante care susțin admisibilitatea intervenției principale și aplicarea integrală a dispozițiilor din Codul de procedură civilă. În aceste cazuri, autorii intervențiilor principale pot formula pretenții proprii, independente de poziția autorității contractante, contestând atât susținerile concurenților, cât și dreptul acestora de a participa la procedura de achiziție.
O perspectivă practică elocventă:
Dacă un operator economic este contestat și se solicită excluderea sa, acesta poate formula, la rândul său, o cerere de intervenție voluntară în temeiul art. 17 din Legea 101/2016, cerând excluderea contestatorului. CNSC a apreciat că, în baza art. 64 Cod procedură civilă, o astfel de intervenție poate fi admisă dacă vizează protejarea unui drept câștigat (statutul de câștigător al licitației) și menținerea rezultatului procedurii.
Dacă intervenientul urmărește exclusiv eliminarea celorlalți ofertanți pentru a rămâne singurul acceptat, acțiunea capătă natura unei intervenții principale în sensul art. 61 alin. (2) CPC, indiferent de modul în care este intitulată inițial cererea.
5. Caz jurisprudențial relevant
Un exemplu concret este Hotărârea nr. 509/2020 a Curții de Apel Cluj, unde instanța a stabilit următoarele:
„În măsura în care din conținutul cererii de intervenție rezultă fără echivoc că XXX revendică în mod direct dreptul de a rămâne singurul ofertant, Consiliul a procedat în mod legal la calificarea cererii ca intervenție principală (art. 61 alin. 2), denumirea acesteia neavând relevanță juridică (art. 152 CPC).”
Această decizie confirmă că esența cererii, și nu eticheta sa procedurală, determină caracterul juridic al intervenției.
6. Concluzie
Analiza reglementărilor și a practicii judiciare conduce la concluzia că, deși Legea nr. 101/2016 tratează intervenția voluntară într-o manieră generală, ambele forme – accesorie și principală – pot fi formulate și admise, în funcție de conținutul cererii și interesul invocat de intervenient.
Această realitate practică reflectă un echilibru între nevoia de stabilitate a procedurii și dreptul legitim al terților de a-și apăra poziția. O reglementare mai clară ar putea însă consolida predictibilitatea și coerența în aplicarea acestui instrument procedural.